nicoLire "L'homme est le rêve de sa pensée."   Olivier Lockert
Le coin de nicolas Ribol
Accueil
Accueil
forum
Forum
Livre d'or
Rêves
cadeaux
Cadeaux
Liens
Liens
Chercher
Recherche
ecrire
Ecrire
Imprimer
Imprimer
nR - Dorinta arzatoare

Page d'accueilnicolas Ribol - Accueil

le choix

Dorinta arzatoare

De cativa ani corespondez si chiar m-am imprietenit cu un cetatean al Uniunii Europene. Nu am avut ocazia sa ne cunoastem personal pana in prezent, iar aseara am primit un telefon care m-a emotionat teribil : prietenul meu (prin corespondenta) vine la Bucuresti, caci firma la care lucreaza doreste sa se extinda, iar el este nerabdator - ca si mine, de altfel - sa ne cunoastem, in sfarsit si personal. M-a rugat sa-i fac o rezervare la hotel si sa-l astept la aeroport, daca pot. I-am spus ca de-abia il astept si imediat ce am pus receptorul in furca am si inceput pregatirile pentru primirea prietenului meu, caci nu aveam prea mult timp la dispozitie.

In fine, ziua cea mare a sosit. Apartamentul era si mai curat ca de obicei, iar masa era pusa ca la zile mari : rosii mari si bine coapte, salata de vinete, sufleu de dovlecei, telemea de oaie de la Sibiu, branza de burduf in coaja de brad, friptura de miel cu sote de morcovi, placinta cu branza de vaci si stafide, tarta cu capsuni si strudel cu mere. Se odihneau la rece - in asteptarea momentului scoaterii dopurilor - o tuica de prune adevarata, un vin de Murfatlar cu gust de strugure tamaios si o sampanie romanesca.

Ajuns la aeroport, tocmai se anunta ca avionul companiei... din directia ... a aterizat. Am inceput sa-mi fac probleme : daca nu ne vom recunoaste dupa semnalmentele date, daca accentul meu il va dezamagi, daca voi face greseli de concordanta a timpurilor, daca ... Dupa catva timp, cand emotia mea se apropia de maximum, am zarit printre calatori o persoana care parea a fi corespondentul meu, asa cum il stiam din fotografii. Cum si el ma recunoscuse, dupa o secunda de ezitare, s-a indreptat direct spre mine. El era ! Ce bucurie ! Ne-am strans mainile si ne-am privit drept in ochi. Apoi, ajutandu-l la bagaje, l-am invitat catre Dacia mea, pregatindu-l sufleteste pentru o masina putin confortabila si pentru conditii de trafic rutier dificile. Pe drum m-a intrebat la ce hotel i-am rezervat camera, caci urma sa petreaca 4 zile in Romania. A ramas foarte surprins cand i-am spus ca este invitatul meu si ca nici nu se punea problema sa-l las sa stea la hotel, chiar daca apartamentul meu era modest si compus doar din doua camere.

Ajunsi acasa, surpriza prietenului meu a fost si mai mare vazand masa incarcata de bunatati, caci el stia, din mass-media tarii lui, ca in Romania se moare de foame. Am incercat sa-i povestesc cum stau lucrurile in realitate, dar privirea lui era neincrezatoare. I-am prezentat apoi tuica si rosiile si mai ales faptul ca romanii mananca branza cu rosii ca gustare. Prietenul meu se tot minuna de toate si a tinut-o tot asa pana s-a terminat cina. Apoi, dupa ce am stat indelung de vorba, mi-a marturisit ca este obosit si ar vrea sa se culce. L-am instalat in camera lui separata, in asternuturile special pregatite, i-am urat noapte buna si i-am promis sa-l trezesc la ora 7 caci la 8 avea deja prima intalnire.

A doua zi de dimineata i-am pregatit un mic dejun pe cinste si l-am condus cu masina pana la locul intalnirii, urmand sa-l recuperez la o anumita ora de seara dintr-un alt loc. La ora stabilita, m-am infiintat la locul convenit. Prietenul meu era destul de obosit, dar multumit de ceea ce rezolvase. M-a rugat sa aleg un restaurant la care sa cinam. I-am spus ca imi este tare greu sa fac asa ceva, caci nu mai fusesem la restaurant de exact 9 ani, cand aniversasem 10 ani de la terminarea facultatii. Nu putea concepe asa ceva, dar era adevarat. Asa ca am cinat acasa. A doua zi programul s-a repetat. Dupa masa de seara, la un pahar de coniac bun, prietenul meu m-a intrebat care este cea mai arzatoare dorinta a mea. Ca orice roman care nu iesise niciodata din Romania, am raspuns fara sa clipesc : ''sa vad Parisul''. Nu mica mi-a fost mirarea cand prietenul meu mi-a spus : ''te pot ajuta ca dorinta ta sa se realizeze'' si in acelasi timp a scos un plic din buzunarul hainei si mi l-a intins. Cu degetele tremurand de emotie am luat plicul si l-am deschis - erau niste bancnote frumos colorate cum nu mai vazusem niciodata. Inca sub imperiul emotiei, il auzeam pe prietenul meu cum imi spunea ca suma va acoperi transportul dus-intors cu trenul, asigurarea medicala si alte marunte cheltuieli pe care le voi face pana la Paris, unde prietenul meu ma invita sa-l vizitez. Eram invitatul lui pentru o saptamana la Paris. Nu puteam crede ! Era prea frumos sa fie adevarat, dar i-am spus ca nu pot accepta. A insistat si nu a acceptat nici un refuz. In culmea fericirii, l-am lasat sa-si pregateasca bagajele, caci a doua zi il conduceam la aeroport.

M-am bagat in pat, dar somnul nu venea, caci inca nu puteam realiza ce mi se intamplase. Am inceput sa fac tot felul de planuri si mai ales ma si vedeam pe Champs Elysees, la Arcul de Triumf, la Luvru, la piramida, la Musee d'Orsay, la Tour Eiffel, la Domul Invalizilor si la mormantul lui Napoleon, la Notre Dame, la Sainte Chapelle, la Sorbona, la Palais de Chaillot, pe cheiurile Senei ... Erau locuri dragi, care-mi erau foarte cunoscute in inchipuirea mea, doar din ceea ce citisem in Romania si ma bucuram ca aveam sa le vad acum aievea ! Am inceput deja sa visez ! Dar banii ? Unde pusesem banii dati de prietenul meu ? Plicul nu era nicaieri ! Sa ma fi pacalit prietenul meu ? Nu se putea ! Am cautat cu infrigurare in toate ungherele si, istovit, m-am prabusit in fata evidentei : din neatentia mea, plicul cu bani ajunsese la gunoi. Deci, adio Paris !

Dar in cutia mea de gunoi nu mai era nimic ! Fara sa astept dimineata, am coborat in papuci si pijama si impreuna cu cersetorii si cainii comunitari am rasturnat pubelele de gunoi ale blocului. Am rascolit printre hartii, coji de cartofi si de oua, cutii de detergent, praf, cotoare de pere si de mere, ambalaje de plastic, borcane de sticla de care nimeni nu are nevoie, paine uscata si mucegaita, cutii goale de bere, resturi de pepeni si de fructe, zdrente, fiare vechi, papuci rupti... Dar in zadar !

Am urcat in apartament, m-am schimbat si am plecat la sediul societatii care transporta gunoiul. Aveam sa aflu ca pubelele in care scormonisem nu erau ale blocului in care locuiam eu. Erau ale blocului vecin si fusesera mutate langa blocul meu atunci cand gunoierii - cu putin inainte de miezul noptii - trecusera sa le goleasca, dar masina fiind plina urmau sa mai faca un drum. Seful de tura, amabil, mi-a spus ca gunoiul de la blocul meu se afla deja la groapa de gunoi a orasului. Am avut un soc ! Gatuit de emotie, si promitandu-i o recompensa serioasa, l-am rugat sa-mi arate unde este groapa de gunoi si unde fusese descarcat gunoiul de la blocul meu. Omul a fost foarte surprins de cererea mea, dar mi-a intins o pereche de cisme si manusi si am pornit. Se lumina de ziua cand am ajuns la destinatie. Vedeam pentru prima data o groapa de gunoi si numai privelistea in sine iti putea intoarce stomacul pe dos, lasand la o parte mirosul si faptul ca trebuia sa scormonesc in tot felul de porcarii. Norocul meu era ca gunoiul pe care-l cautam fusese ambalat intr-o punga de plastic albastru. Am intrat cu cismele intr-o masa de gunoaie, unele in descompunere, altele proaspete, rascolite in permanenta de cersetori, tigani, caini, pisici, ciori. Aveam o companie selecta, dar si o concurenta serioasa, care lucra cu metoda si aplicatie. Eu eram novice ! Celor cativa tigani concurenti le-am spus ca in punga albastra pe care o cautam se aflau niste medicamente foarte importante pentru mama, medicamente aduse cu mari sacrificii din strainatate si pe care o vecina le aruncase, din nebagare de seama. Nu le puteam spune adevarul, caci oricine ar fi putut intra in posesia plicului. Senzatiile traite printre gunoaie si tigani nu le voi uita niciodata. In plus fata de resturile menajere, aici mai erau hoituri de caini si pisici pline de viermi si sobolani, frigidere vechi ruginite, televizoare stricate, anvelope, bidoane sparte, chiuvete sparte, moloz, plastice, cartoane, cutii de tabla de tot felul,... Era o imagine neinchipuit de suprarealista. M-am uitat la ceas si mi-am adus aminte de prietenul meu care dormea linistit si ma astepta sa-l trezesc si sa-l duc la aeroport. Eram disperat, nu mai aveam timp de cautat si nu gasisem nimic. Dar nu aveam decat sa revin dupa-masa si sa reiau cautarile. Eram in pragul renuntarii cand nu departe de locul unde scormoneam eu am vazut punga albastra mult cautata, pe care am recunoscut-o dupa modul cum era legata. Am insfacat-o, i-am recompensat pe toti cei care ma ajutasera si am pornit nerabdator spre casa.

Inainte de orice, am pus intr-o punga hainele cu care fusesem imbracat, caci nu mai puteau fi purtate din cauza duhorii. In pielea goala, am rasturnat pe jos continutul pungii albastre si la vederea plicului mult-cautat am simtit ca mi se taie picioarele. Eram gata sa lesin ! M-a trezit din aceasta stare prietenul meu, care nu intelegea de ce sunt in pielea goala in bucatarie si ce cauta in mijlocul camerei gunoiul pe care-l dusesem impreuna cu o seara inainte. Nu avea cum sa inteleaga starea mea sufleteasca, asa ca mi-am cerut scuze si m-am dus sa ma spal. Dorinta mea cea mai arzatoare se putea acum implini si poate ca intr-o zi, la Paris, ii voi povesti prietenului meu prin ce cosmar am trecut.

AM

RETOUR


© MediaMed - 2198.1 page remise à jour 29 09 01

© 1999-2007 MediaMed Le coin de nicolas Ribol - nRx3000.5 010106


Portix-PHP - GNU Public License - © 2001-2002