La un moment dat, ma confruntam cu probleme deosebite, pe care imi era tot mai dificil sa le depasesc. Intamplarea a facut ca activitatile profesionale sa ma poarte la Paris pentru cateva zile. Desi programul meu era extrem de incarcat, intr-o seara, tarziu, am sunat-o pe buna mea colega de scoala, acum parizianca si renumita personalitate mondiala in stiinta comunicarii. Cum nu ne mai vazusem de peste 10 ani, a fost extrem de incantata de apelul telefonic si m-a invitat a doua zi la masa, caci revederea trebuia sarbatorita.
Dupa ce am depanat amintiri din tinerete, am ajuns si la problemele curente si i-am relatat pe scurt ce ma framanta. Replica ei a venit prompt : "Vino maine la ora 18.30 si-ti voi da leacul de care ai nevoie".
Am raspuns invitatiei si nu mica mi-a fost mirarea cand - dupa cateva cuvinte introductive - m-a invitat sa ma asez intr-un fotoliu de piele extrem de confortabil, sa ma detasez de zgomotele exterioare, sa ma concentrez si sa vizualizez o situatie care mi-ar da incredere in propriile forte.
Incetul cu incetul zgomotele s-au estompat si o stare ciudata s-a instalat. Ma vedeam - ca si cum asistam la un film cu mine in rolul principal - participand la o intalnire cu presedintii celor mai dezvoltate tari. Se incerca rezolvarea unor probleme grave ale omenirii si dintr-o data, presedintele SUA - care statea la doua fotolii in dreapta mea - s-a intors spre mine si mi-a facut semn ca vrea sa-mi vorbeasca. S-a ridicat si s-a indreptat spre iesirea din sala de discutii, intr-un birou alaturat. L-am urmat cu aerul cel mai natural. In birou, a intrat imediat in subiect: dorea sa-mi stie parerea asupra subiectului care tocmai se discuta, deoarece ma cunostea bine si-mi pretuia scrierile. Dupa ce mi-am expus punctul de vedere in mod clar si concis, mi-a multumit, mi-a strans calduros mana si mi-a spus ca va tine seama de tot ceea ce i-am spus. A reinnoit invitatia, ca atunci cand ma voi afla la Washington sa-i telefonez.
I-am multumit, ne-am strans calduros mainile si amandoi am revenit in sala de discutii. Am constatat cu mare surprindere ca discursul pe care l-a tinut era centrat exact pe ceea ce ii spusesem eu cu cateva momente mai devreme!! Eram intr-o stare ce nu putea fi transpusa in cuvinte si pe care nu o mai incercasem niciodata. In aceasta stare, am auzit cuvintele blande si moi ale colegei mele care dadea semnalul revenirii la realitate.
GN
© MediaMed - 2200.1 page remise à jour 30 09 01